Acesta este site-ul oficial al Comunei
Borăneşti din Judeţul Ialomiţa, România
Având în vedere evoluţia tehnologică, economică
şi progresul lumii IT în ţara noastră, am crezut necesară şi de bun augur
construirea, publicarea şi întreţinerea unei pagini web reprezentative pentru
comuna noastră, prin intermediul căreia sperăm să facem cunoscute calităţile şi
părţile frumoase ale acestei comune într-o manieră cât mai obiectiv şi actractiv posibilă.
"În dreapta râului Ialomiţa la 12 km de Urziceni,
Borăneştii sunt atestaţi ca sat din secolul al XVIII-lea, când apar pe hărţi
austriece sub numele de "Borăneştie". Originea numelui său pare să fie aceeaşi
cu cea a Borei de lângă Slobozia sau aminteşte de satul "urmaşilor lui Boran",
nume cu rezonanţă bulgară. Comună rurală de la anul 1864, cuprinzând şi satul
Sinteşti, Borăneştii au făcut parte între anii 1874-1876 din Comuna Speteni,
după cel din urmă an devenind comună. Multă vreme cu acest statut, după
reorganizarea din anul 1968 a devenit sat component al Comunei Coşereni, iar din
2004 -după un referendum local- a devenit iarăşi comună.
Administrativ, satul Borăneşti aparţinea la anul 1831 de plasa Ialomiţa,
iar în anul 1864 a trecut la plasa Câmpul, până în 1904, când a trecut la plasa
Eliza-Stoeneşti, din 1905 aflându-se o vreme la plasa Lehliu-Eliza Stoeneşti. La
anul 1864 satul Borăneşti avea 184 locuitori, la anul 1906 avea 1416 locuitori -dintre
care 731 bărbaţi şi 685 femei, la 1912 avea 1318 locuitori, la 1930 avea 1449
locuitori, iar la 1966 avea 2357 locuitori.
Prima clădire de şcoala s-a construit acolo la anul 1877, pe cheltuiala
comunităţii, mai târziu familia de proprietari Chiroiu sprijinind instituţia.
Clădirea şcolii de astăzi este însă mult mai nouă.
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitate a fost ridicată la anul
1866 de către comunitate, în frunte cu amintita familie Chiroiu. Are un plan
trilobat, cu abside semicirculare şi o singură turlă, octogonală. Alăturat
biserii se păstrează monumentele funerare ale magistratului Gr. Cristide -răposat
la anul 1899- şi locotenentului Paul Şt. Tănăsescu, erou al războiului de
întregire.
Din anul 1889 datează Conacul Nicu Chiroiu, situat în dreapta drumului
către Axintele, la ieşirea din localitate. Naţionalizat în perioada comunistă, a
servit ca sediu I.A.S. Borăneşti, degradându-se continuu. Aflat pe lista
monumentelor istorice din Judetul Ialomiţa, edificiul este astăzi în conservare,
după cumpărarea sa de către un întreprinzator iatalian.
În perioada interbelică a fost construit în curtea bisericii monumentul
eroilor, sub forma unei coloane antice, sustinută de un postament şi având la
partea superioară un vultur. Monumentul a fost serios vandalizat de
către ţigani localnici, în vara anului 2004, fiind refăcut după câteva luni. "
Articolul de mai sus poartă numele "Borăneşti" şi a fost publicat în
PRIVIRE ISTORICĂ, nr.48 din 24 mai 2005, de către Prof. Ştefan Grigorescu.
Vizitaţi şi site-rile partenerilor noştri de
nădejde: